Abordarea de recuperare este mult in voga, initiata de miscarea utilizatorilor si imbratisata de politicieni.
Utilizatorii si politicienii au o varietate de opinii cu privire la modul in care se potriveste cu practica psihiatrica profesionala – unii considera ca recuperarea si practica profesionala sunt compatibile, altii le considera ca excluzandu-se reciproc, numind practica profesionala “modelul medical”.
Acest editorial exploreaza relatia dintre modelul medical si abordarea de recuperare. Noi sustinem ca ambele au multiple puncte de similitudine si ca aplicarea modelului medical la abordarea de recuperare, are potentialul de a influenta semnificativ practica psihiatrica. Ai nevoie de recuperare medicala? Intra pe Mobilemassage.ro!
“Abordarea de recuperare” este in prezent favorizata atat de politicieni, cat si de pacienti din Marea Britanie (Departamentul de Sanatate 2001, Grupul de experti privind politica de sanatate mintala, 2006, Executivul Scotian, 2006) si formeaza strategia contemporana de sanatate mintala.
Cu toate acestea, multi psihiatri par a se delimita de aceasta abordare. Scepticii sugereaza ca aceasta implica valoarea tratamentului si serviciilor psihiatrice si ofera o speranta falsa.
Altii o vad ca o provocare pentru modelul medical si practica. Prin urmare, este necesar sa se examineze ceea ce este definit ca „recuperare” si sa se exploreze relatia dintre abordarea de recuperare si modelul medical si implicatiile acestei relatii in practica medicala.
Ce este recuperarea?
Definirea “recuperarii” este dificila, deoarece profesionistii din domeniul sanatatii si utilizatorii o inteleg intr-o varietate de moduri. Dupa cum au observat Jacobson & Greenley (2001) “Recuperarea este descrisa in mod diferit ca ceva pe care indivizii il experimenteaza, pe care serviciile il promoveaza si faciliteaza, totusi specificul exact al ceea ce urmeaza sa fie experimentat, promovat sau facilitat – si cum – nu este adesea bine inteles nici de consumatorii care sunt de asteptat sa se recupereze sau de catre profesionistii si factorii de decizie politica care sunt asteptati sa ii ajute.
Definitiile diferite pot fi legate de diferenta dintre cineva “recuperat” si “fiind in recuperare”. Prima este conforma cu definitia conventionala a “unei vindecari sau restaurari a vechii sanatati si a stabilitatii” (Shorter Oxford Dictionary) sau “recastigarea a ceva pierdut” (Wikipedia).
Aceasta din urma, folosita de miscarea de recuperare si mai ales de persoanele cu probleme mai complexe, extinde definitia la un “proces personal, un mod de viata sau o atitudine, care implica cresterea notiunii si scopului dincolo de efectele bolii psihice” (Deegan , 2003).
Acest lucru este in paralel cu cele doua modele de recuperare ale lui Davidson (2006), dintre care primul se refera la recuperarea in sensul conventional si cel de-al doilea la refacerea sanatatii in sens mai larg – un sentiment de bunastare, indiferent de simptome.
Aceasta din urma este cauzata de eforturile persoanei de a trai in “modalitati semnificative si placute, in ciuda limitarilor impuse de persistenta dizabilitatii”.
Aceste doua opinii ar putea fi privite ca fiind atat de divergente incat sa reprezinte o schimbare in utilizarea limbajului (Oyebode, 2004), dar credem ca ele nu sunt atat de separate pe cat ar parea. Cheia este aceea de a intelege conceptul de sanatate si de recuperare ca fiind restaurarea sanatatii in ansamblu.
Sanatatea a fost definita nu doar ca o experienta a functiei corporale sau absentei simptomelor unor boli, ci si a unui set de capacitati care implica “capacitatea de a raspunde provocarilor si de a restabili o stare de echilibru” (Wikipedia).
Prin urmare, restaurarea sanatatii ar implica dezvoltarea sau reabilitarea acestor capacitati – adica sprijinirea eforturilor unei persoane de a trai o viata buna, in ciuda handicapului.
